Niciodată nu am crezut că eu, personal pot fi misionară vreodată. Mereu am fost asemeni lui Moise. Când îmi vorbea Dumnezeu dădeam înapoi şi puneam la îndoială chemarea de peste viaţa mea. Mă credeam prea mică, prea timidă. Cum să vorbesc cu oameni pe care nu îi cunosc despre Dumnezeu!? Mai ales despre viaţa mea personală şi despre minunile pe care El le-a făcut???? Imposibil. Însă nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu. El nu foloseşte oameni perfecţi, ci din contră…
Cu frică am pornit pe acest drum necunoscut, pe atunci…”misiunea”. Cu cât petreceam mai mult timp în prezenţa Lui, ascultând vocea Lui (by the way: Dumnezeu chiar vorbeşte oamenilor, nu numai în vechime, ci şi în vremurile noastre. Trebuie doar să stai şi să asculţi…), am început să simt tot mai mult dragostea Lui faţă de oameni, să simt durerea pe care o simte El pentru noi atunci când îi întoarcem spatele, pur şi simplu să îi simt inima. E aşa de fain. Poate unora dintre voi vi se pare că vorbesc în termeni SF, însa tot ce scriu, ce împărtăşesc cu voi, e din experienţa mea personală…Dumnezeu e viu, e real.
Am avut oportunitatea de a merge în mai multe misiuni şi am putut experimenta diferenţele culturale, religioase, diferenţa dintre oameni şi nevoile lor.
Oriunde am mers, oamenii erau sătui de religiozitate, de vorbe fără fapte, de oameni care au venit la ei şi vroiau să îi convertească la religia lor. Le-am spus şi lor şi vă spun şi vouă: NU RELIGIA CONTEAZĂ! Aşa de mult m-am săturat de toate denominaţiunile din ziua de azi. Toată lumea se axează pe religia pe care o are x şi y şi se pierde din vizor lucrul important: Dumnezeu! Mă rog însa ca Dumnezeu să ne deschidă ochii şi să ne dăm seama ce este mai important: El sau religia pe care o avem???
Misiunea care m-a “afectat” cel mai mult, care şi-a pus amprenta peste viaţa şi inima mea, a fost misiunea din Egipt. Am avut ocazia să învăţ despre religia musulmană, despre triburi, şi lucrând cu diferiţi oameni, din mai multe ţări, denominaţiuni, mi-am dat seama de un lucru foarte important: OAMENII AU NEVOIE DE DUMNEZEU! Acolo am întâlnit multe familii care plecaseră din Sudan şi se refugiaseră în Egipt, crezând că le va fi mai bine; însă nu era deloc aşa. Trăiau în condiţii foarte grele. Bărbaţii nu îşi găseau slujbe, iar femeile erau singurele care aduceau bani în casă. Multe dintre femeile cu care am stat de vorbă îşi pierduseră soţul, fiul, tatăl, mama în războiul din Sudan. Am fost uimită să văd câtă pace aveau acele femei, cât optimism. Şi acum îmi aduc aminte cuvintele uneia din femei: “Chiar dacă mi-am pierdut soţul de 10 ani şi am rămas singură cu copiii mei, într-o ţară străină, Dumnezeu niciodată nu m-a părăsit!” Când începea să se roage şi să Îl laude pe Dumnezeu, pur şi simplu mi se făcea pielea de găină. Acea femeie m-a făcut să realizez că indiferent prin ce aş trece, Dumnezeu este acelaş, plin de dragoste şi iubitor şi am o mulţime de motive să Îl laud şi să Îi cânt. Pe tot parcursul acelei misiuni am slujit în mai multe departamente: clinică, sortare şi împărţirea hainelor celor nevoiaşi, croitorie (am ajutat la cusut de nişte genţi în stilul unuia din triburile din Sudan care mi s-a părut foarte fain), tineret şi domeniul care mi-a plăcut mult de tot, copiii. Am avut ocazia să predau engleză în câteva şcoli şi să împărtăşesc cu acei tineri despre cum Dumnezeu m-a schimbat şi cum mi-a purtat de grijă. La una din întâlniri, peste 8 tinere l-au primit pe Isus ca Domn şi Mântuitor personal. A fost una dintre cele mai faine zile din viaţa mea. Pur şi simplu am simţit satisfacţie, că am putut ajuta, că L-am reprezentat pe El şi am împărtăşit dragostea Lui faţă de ele.
În Egipt l-am întalnit pe cel mai înalt om pe care l-am cunoscut vreodată. Şi acum mă apucă râsul când mă uit la poză :) Aş avea aşa de multe lucruri de împărtăşit, da nu mi-ar ajunge “hârtia”. Nici dacă aş tăia copacii din faţa geamului meu şi să îi transform în hârtie nu ar fi suficient. :)
Toţi aceşti 3 ani de misiune au fost cei mai frumoşi ani. L-am experimentat pe Dumnezeu cum niciodată nu L-am experimentat. Cea mai multă satisfacţie mi-a adus faptul că am fost acolo, lângă acei oameni, am râs, am plâns împreună, m-am putut ruga pentru ei şi în acelaş timp sluji. Aşa de mult mă bucur că până la urmă L-am ascultat pe Dumnezeu şi m-am lăsat condusă de El. Este aşa de important să-L asculţi, să spui “DA”, indiferent dacă ţi se pare absurd, pentru că Dumnezeu te-a creat şi oricare ar fi chemarea ta Dumnezeu lucrează împreună cu tine, niciodată nu te va lăsa “baltă”, va lucra “cot la cot” cu tine. Aşa că, acum la finalul acestui articol, vreau să te încurajez: dacă simţi că Dumnezeu te cheamă să fi pastor, muzician, misionar, pescar sau orice altceva, urmează-ţi chemarea. Dumnezeu e cu tine si nu te crede prea mic, prea neînsemnat sau prea slab. El va face minuni prin tine şi te va pregăti pentru lucrarea la care eşti tu chemat(ă). Împărtăşeşte oamenilor ce Dumnezeu face în tine şi prin tine şi spune-le despre jertfa şi dragostea Lui faţă de ei. OAMENII AU NEVOIE DE DUMNEZEU!!! Aşa că haideţi să Îl reprezentăm pe El, haideţi să nu mai fim nepăsători. Dumnezeu are nevoie de oameni dispuşi să facă orice pentru El. Eşti disponibil(ă)???
“Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine. Căci iată, întunericul acoperă pământul, şi negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine.” Isaia 60:1-2
